vineri, 30 martie 2012

                                        Pasarea Kiwi


Pasarea Kiwi este pasarea nationala a Noii Zeelande. Desi este protejata de catre legile statului, micuta pasare se afla in pericol de extinctie, devenind din ce in ce mai greu de vazut in salbaticie. Preferand sa iasa la iveala mai ales noaptea, pasarea isi petrece ziua ascunsa in viziuna sa. Pasarea Kiwi (numele stiintific este apteryx) este limitata la zona Noii Zeelande, unde este protejata prin lege. Pasarea nu poate zbura si traieste in vizuini in padurile de tufe.
kiwi



Pasarea Kiwi este o pasare mica, de marimea unui pui de gaina. Are picioare scurte si indesate si nu are coada. Aripile ii atarna pe langa corp, dar nu este capabila sa le utilizeze. Are un par sarmos, de culoare gri/maronie, mustati precum o pisica si un cioc lung si usor curbat. Este singura pasare care are nari in cioc, localizate aproape de varf.
Dieta unei pasari Kiwi consta, in principal, in insecte si viermi de pamant. Pasarea se foloseste de ciocul lung pentru a extrage viermii si insectele din pamant. Kiwi este o pasare extrem de rapida, putand cu usurinta intrece un om. Piciorul este prevazut cu trei degete, pe care le poate adapta pentru a le folosi ca pe o arma, crestand inamicul cu ghearele sale ascutite.
  

kiwi
Inainte de sosirea poporului Maori in Noua Zeelanda - eveniment care a avut loc in urma cu circa 1000 de ani in urma - pasarile Kiwi erau din belsug pe aceste taramuri, neavand nici un pradator natural care sa le ameninte existenta. Populatia Maori, totusi, a descoperit ca parul pasarilor Kiwi este un bun material pentru mantiile lor. Acest popor a dat si numele acestor pasari, botezandu-le dupa tipatul ascutit, care pare a spune "kee-wee".
  

O data cu sosirea omului alb, in secolul XIX, pasarea Kiwi a inceput sa fie cautata pentru a fi dusa in gradinile zoologice, muzee si colectii private din toata lumea. Introducerea unor pradatori non-nativi, precum pisicile salbaticite si oposumii, a avut, de asemnea, un efect negativ asupra populatiei de pasari Kiwi, alaturi de defrisarea padurilor, capcanele cu gin si decesele cauzate de masinile cu motor.
Cele sase tipuri de pasari Kiwi sunt: Kiwi maro North Island, Kiwi mic patat, Kiwi mare patat, Okario maro, Haast Tokoeka si Southern Tokoeka. Pasarea este aproape oarba, putand vedea doar cativa metri in fata. Femela cloceste un ou extrem de mare. De fapt, o pasare de 2,2 kg poate cloci un ou care cantareste aproape jumatate de kg. se stie despre pasarile Kiwi ca pot trai pana la varsta de 40 de ani.
In 1991, in Noua Zeelanda a fost lansat un program de conservare si reconstructie a populatiei de pasari Kiwi, pentru a salva pasarea de la disparitie. In ciuda acestui fapt, pasarile Kiwi continua sa dispara cu o rata de 5,8% pe an. Programul are totusi succes in ceea ce priveste reproducerile controlate ale pasarilor, iar munca oamenilor implicati va face ca pasarile Kiwi sa mai ramana un timp printre noi.
                 

marți, 27 martie 2012

                                         Pestele spada


Xiphiidae, (peștii spadă) sunt reprezentați azi de numai o singură specie (Xiphias gladius). Peștii spadă sunt răspândiți pe glob numai în mările calde tropicale. Ei trăiesc la la adâncimi diferite. Numele lui provine de 
Pește spadă 
{{{5}}}
Xiphias gladius
Clasificare științifică
Supraordin:Acanthopterygii
Ordin:Perciformes
Subordin:Scombroidei
FamiliaXiphiidae
Nume binomial
'Xiphias gladius
Clasificare:Linnaeus, 1758
la oratorul grec Athenaios, . Cercetările genetice a speciei au determinat că peștii provin din Marea Mediterană și au migrat în Atlantic.

Caractere morfologice

Înotătoarea caudală la Xiphias are formă de seceră, dimensiunile corpului poate atinge 4,5 m și o greutate de 650 kilograme. Carnea lor are un gust apreciat asemănător cu al tonului.

Mod de viață

Peștii adulți în afara perioadei de depunere a icrelor duc o viață solitară. Ei sunt pești iuți răpitori, hrana lor fiind constituită în special din sardele (Sardina pilchardus), scrumbii (Scomber scombrus) și cefalopode (Cephalopoda). Rolul spadei n-a fost până în prezent clarificat, s-ar putea să o folosească la vânarea peștilor aflati în roiuri (bancuri), la scufundare în caz de pericol în mâl, sau le ajută la o deplasare mai rapidă în apă. Istorisirile mai vechi, că ar fi străpuns cu spada fundul navelor și că 

Reproducere
ar fi rănit oameni, aparțin de domeniul ficțiunii, nefiindreale. În lunile reci ale anului ei migrează din emisfera boreală spre sud în zonele calde din emisfera australă. Peștii tineri au în comparație cu raportul corporal un rostrum mai scurt și o înotătoare caudală mai lungă ca și adulții. Un pește spadă poate atinge o viteză maximă de 100 km/h, el fiind printre cei mai iuți pești din lume  Corpul asemănător delfinilor nu este acoperit cu solzi.  Perioada de depunere a icrelor are loc primăvara, peștii caută apele calde puțin adânci (70 m) din apropierea coastelor. Femela depune ouăle care un diametru de 2 mm, larvele care vor ieși după fecundare au ca. 4 mm lungime. Peștii spadă sunt greu de pescuit, este controversat de specialiști dacă sunt o specie amenințată de dispariție, ei pot atinge vârsta de 10 ani.   


  





luni, 26 martie 2012

vulturul cu cap alb

                                       Vulturul cu cap alb

       Vulturul cu cap alb (Haliaeetus leucocephalus), acvila cu capul albvulturul de mare cu capul alb sau acvila americană este o pasăre răpitoare din America de Nord, faimoasă prin a fi simbolul Statelor Unite. Numele său tradus din engleză este vulturul pleșuv, dar aceasta este o greșeală, întrucât capul este acoperit de pene.
    Aceasta specie a fost pe punctul de a dispărea in Statele Unite spre sfârșitul secolului XX, dar populația ei s-a stabilizat și în curând va fi scoasă de pe lista speciilor amenințate.
  • Anvergura și greutatea masculului: poate fi de 2,5 m; 4 kg.
  • Anvergura și greutatea la femelă: poate fi de 3 m; 6 kg.
  • Alimentul preferat: peștele (mulți vulturi cu cap alb trăiesc aproape de apă).
  • Percepție vizuală: Stereoscopică, și este de opt ori mai bună decât a omului.
  • Cuib: Îl folosește în fiecare an, și poate cântări până la 2 t.
  • Gheare: sunt ascuțite ajutându-l sa prindă peștii.
  • Viteză în picaj: 75 km/h, viteză folosită doar pentru a prinde prada.
    Penajul unui individ imatur este maro pestriț, devenind maro uniform la adult. Capul este alb. Corpul ajunge la dezvoltarea maximă în 2-3 ani, înainte de maturitatea sexuală.
    Acestă specie se distinge de Aquila chrysaetosacvila de munte, prin capul și gâtul complet alb și penele care se extind pe langă gheare.
    Specimene mai mici trăiesc în Florida, un adult mascul ajungând acolo la 2,3kg, și o anvergură de 1,8 m. Cele mai mari specimene sunt cele din Alaska, femelele pot trece de 7 kg și o anvergură de 2,5 m.

          

sâmbătă, 24 martie 2012

ursul polar

                                               URSUL POLAR

               Ursul polar este un mamifer mare, greutatea acestuia ajungând până la 350-650 kg la masculi și 150-300 kg la femele, înălțimea la 1,8 m și lungimea la 3 m. Are o blană de culoare albă. Ghearele mari și puternice sunt capabile să doboare adversarii naturali. Are un strat de grăsime sub piele, care îl ajută să se protejeze împotriva frigului, această caracteristică fiind întâlnită și la alte animale din tundră. Este un înotător excelent. Corpul acestora este asemanător cu cel al unui urs maro. Capul poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu circumferința de aproximativ 30 cm. Au buze extensibile, dinții sunt mai mici ca la celelalte specii, dar mai ascutiți, gâtul mai puternic. Au buze extensibile adica nu sunt atașate de gingii și pot culege fructe mici, iar unii le pot coji. Au mirosul bine dezvoltat. Simte prada de la 30 de km depărtare. Urechile sunt mici, externe, dar au auzul bine dezvoltat. Culoarea blănii este albul, dar poate fi galbuie sau gri în timpul verii. Însa explicația științifica a culorii lor este că firele de păr, incolore, sunt goale în interior ca fibrele optice și conduc razele ultraviolete spre pielea lor neagră, unde sunt absorbite. Este foarte calduroasă, iar temperatura corpului rămâne neschimbată atunci când este foarte frig. Sistemul lor de încalzire este foarte eficient (în părul blănii se gasesc canalicule microscopice pline cu aer care asigură o izolare termică excelentă) și de aceea uneori se tavalesc prin zăpada pentru a se racori. Labele din fața sunt folosite pentru înot fiind mari și membranate pentru a asigura propulsia. Cele posterioare au rol de cârmă. Prezintă gheare neretractile. Picioarele sunt mai mari decât la ceilalți urși (22 de cm lațime) și au păr pe tălpi și ventuze pentru a le conferi stabilitate pe gheață. Pe uscat nu aleargă atât de repede ca rudele sale. În apa atinge 10 km/h vâslind doar cu labele posterioare, iar scufundat poate să stea până la 5 minute. Precum oamenii se deplasează atingând solul cu călcâiele, dar și cu talpa și pot adopta o poziție bipeda ceea ce îi avantajează atunci când trebuie să observe pericolele, să caute hrana sau sa lupte. Inaltimea unui urs polar este de 1,6 m. Adultii cantaresc intre 300 si 600 kg. Pot ajunge la o lungime de 2,5 m. Femelele sunt mai mici cântărind 150-300 kg și având 1,8-2 m lungime.         




                                      REPRODUCEREA



Primăvara este anotimpul când aceștia își caută perechea și poate parcuge zeci de kilometri pentru a găsi o ursoaică fără pui. Perioada de împerechere este din martie până în iunie. Gestația durează 195-265 zile. Femela începe construcția adăpostului pentru pui începand cu luna octombrie. Ea sapă un gang lung de câțiva metri continuat cu o peșteră adâncă de 2 metri, lăsând și o ieșire spre sud pentru a nu fi înfundate cu zăpadă de viscolele din nord. Femelele nasc în medie doi pui. Puii sunt nascuți cu ochii închisi și au o blană deasă. Ei cântăresc aproape 600 de grame. Ursoaica va petrece 10 zile în apropierea vizuinii pentru ca puii să se adapteze la clima rece. în aprilie vin în contact cu clima și mediul. Bârlogul este loc de adăpost pentru ei deoarece temperatura poate atinge +20oC. Puii rămân cu mama 2 sau 3 ani. Ei ajung la maturitatea sexuală la 5-6 ani. Rata mortalitații la pui este estimată ca fiind cuprinsă între 10-30%. 


                                    JOACA PUILOR